VIDEO | Trupa Maroon 5 susține lupta împotriva tăierilor ilegale de păduri din România

Publicat la: 05.06.2016| Comentarii|Fisiere atasate
 

paduri maroon5

În timpul vizitei lor în România, cu ocazia unui concert pe care l-au susținut în 5 iunie în Piața Constituției din București, membrii formației americane de pop-rock, Maroon 5, au adresat o scrisoare deschisă președintelui României, Klaus Iohannis, prin care și-au exprimat susținerea față de lupta împotriva tăierilor ilegale de păduri din România.

În scrisoare, aceștia spun că s-au alăturat luptei împotriva tăierilor ilegale de păduri din toată lumea, inclusiv din România, după ce au conștientizat gravitatea problemei la nivel mondial, referindu-se în special la tăierea de lemn prețios pentru fabricarea instrumentelor muzicale. În urma umei vizite efectuate în Guatemala, unde au observat un mod inovativ în care comunitatea își protezează pădurile, artiștii au realizat un scurt film documentar pe care l-au intitulat Instruments of Change: Lessons from the Rainforest (Instrumente ale Schimbării: Lecții din Junglă).

Vedeți aici trailerul filmului:

Redăm în continuare traducerea în limba română a scrisorii adresate de trupa Maroon 5 Președintelui României:

 

Excelenței Sale Klaus Iohannis,

Președinte al României,

 

Stimate Domnule Președinte,

 

Suntem onorați de oportunitatea pe care o avem de a vizita frumoasa Dumneavoastră țară și de a cânta în extraordinara Piață a Constituției din inima Bucureștiului. România este o țară bogată și diversă, care are foarte multe de oferit, inclusiv minunații ei munți și prețioasele sale păduri virgine; o veritabilă avere naturală, unică pe acest continent.

În ultimul an, am avut ocazia să aflăm mai multe despre amenințările grave care există asupra pădurilor din întreaga lume, în special despre pericolele generate de recoltările ilegale de lemn prețios folosit la fabricarea instrumentelor muzicale și a altor produse folosite în viețile noastre de zi cu zi. În decembrie, am făcut o călătorie în Guatemala pentru a observa modul inovativ în care comunitatea a dezvoltat un management forestier durabil în rezervația Maya Biosphere Reserve. Am fost extrem de impresionați de modul în care comunitatea se implică în viața pădurii,  folosind-o și protejând-o în același timp. Astfel de practici sunt esențiale în lupta împotriva schimbărilor climaterice și au totodată un rol important în combaterea tăierilor ilegale de păduri.

Ca muzicieni, ne angajăm să susținem eforturile comunităților de a lupta împotriva tăierilor ilegale din întreaga lume și să transmitem un mesaj clar în acest sens. De curând, am lansat un film de scurt metraj despre experiența noastră în Guatemala, pe care l-am intitulat  Instruments of Change: Lessons from the Rainforest (Instrumente ale Schimbării: Lecții din Junglă). Prin acest video, intenționăm să transmitem un mesaj de grijă pentru mediul înconjurător și de speranță, să aducem o rază de lumină în ceea ce privește amenințările asupra pădurilor din întreaga lume și să determinăm schimbarea.

Am înțeles că și pădurile României sunt serios amenințate de tăierile ilegale. Ne exprimăm susținerea pentru România și pentru eforturile dumneavoastră de a dezvolta un management forestier durabil , de a combate practicile ilegale și de a proteja parcurile naturale ale României, cunoscute în toată lumea, în beneficiul poporului român și a generațiilor viitoare.

Sperăm, sincer, să ne întoarcem în România în viitorul apropiat și să avem mai mult timp pentru a explora minunatele ei păduri.

Cu stimă,

Jesse Carmichael,

Chiratist și pianist Maroon 5

James Valentine

Chitarist Maroon 5

 

CC: Dl. Dacian Julien Cioloș, Prim-ministru al României, Dna. Cristina Pașca Palmer, Ministru al Mediului

Maroon 5 - Final Letter_Romania_M5.6.5.16

 
Top