DER SPIEGEL: REFUGIAŢII CONSERVĂRII NATURII

Publicat la: 20.12.2016| Comentarii
 
DER SPIEGEL: REFUGIAŢII CONSERVĂRII NATURII

„Sălbăticia” dorită de Conservation Carpathia în Munţii Făgăraş?

 

Despre tigri și oameni

 

La începutul anilor 1970, WWF, cu ajutorul unei donații generoase, a convins guvernul Indiei, condus de primul ministru Indira Gandhi să identifice arii protejate pentru carnivorele mari aflate sub amenințare. După niște estimări indiene, atunci existau peste 4000 de tigri în țară. Acum, numărul lor a scăzut la 1700. Cu toate acestea, WWF consideră că programul tigrilor indieni este un succes. Potrivit unui purtător de cuvânt, fără eforturile sale, tigrii din India ar fi fost cel mai probabil dispăruți complet până acum.

 

Mai puțin mediatizat este faptul că OAMENI AU FOST STRĂMUTAȚI pentru îndeplinirea acestei misiuni de succes. Sate au fost „dislocate, dar nu împotriva voinței lor”, spune Claude Martin, un elvețian care a fost director general al WWF International din 1993 până în 2005. „Întotdeauna am fost convinși că această problemă este gestionată corect”. Dar există dubii despre asta.

 

APROXIMATIV 300.000 DE FAMILII AU TREBUIT SĂ ÎȘI PĂRĂSEASCĂ DOMICILIILE PENTRU A SE CREA O ZONĂ DE CONSERVARE A ANIMALELOR SĂLBATICE, scrie Mark Dowie în cartea sa „Refugiații Conservării”. Potrivit lui Dowie, strămutarea a fost rezultatul unui concept numit „conservare de tip fortăreață”, pe care WWF l-a proclamat mereu drept una din politicile sale.

 

Nu este loc pentru ființe umane în aceste zone de conservare, scrie Dowie. WWF spune că este un concept diferit de relocarea forțată. Dar Bernhard Grzimek, un zoolog german de televiziune și membru longeviv al comitetului director al WWF, a susținut și el conceptul parcurilor naționale fără prezență umană.

 

Refugiații conservării

 

Fondatorii elvețieni și zoologul german au fost aduși împreună printr-un mix de conservare cu neo-colonialism. Pe baza aceluiași concept, au fost strămutați Massaii nomazi din Serengeti.

 

EXPERIȚII ESITMEAZĂ CĂ, DOAR ÎN AFRICA, EFORTURILE DE CONSERVARE AU CREAT 14 MILIOANE DE „REFUGIAȚI AI CONSERVĂRII” DIN EPOCA COLONIALĂ ÎNCOACE. În acest sistem, unii dintre indigeni, dacă aveau noroc, puteau lucra la parc ca paznici, trebuind să își împiedice rudele să intre în ariile protejate.

Parcul Național Tesso Nilo este una dintre zonele tipice de conservare promovate de WWF. Martina Fleckenstein o descrie drept „un proiect de succes pentru protecția tigrilor și a elefanților”. Zona se află în inima insulei indoneziene Sumatra. Proiectul este condus de către biroul WWF din orașul Pekanbaru. „Salvează-i habitatul”, scrie pe un poster german cu un tigru aflat în biroul din Pekanbaru, finanțat cu bani de la WWF Germania. Talk Show-uri germane arată cum Sandra Maischberger a condus o campanie de strângere de fonduri pentru ultimii 500 de tigri din Sumatra. Se presupune că mulți dintre ei trăiesc în Tesso Nilo, la doar câteva ore de biroul WWF.

 

Sunarto este un biolog care a lucrat mult timp ca cercetător al tigrilor în Tesso Nilo. Dar nu a văzut niciodată vreun tigru acolo. „Densitatea populației tigrilor este foarte scăzută aici, din cauza activității economice umane”, spune Sunarto, care, ca mulți indonezieni, folosește un singur nume. El mai arată și că în interiorul ariei de conservare mai există și câteva concesiuni pentru tăieri de lemn.

 

WWF a adus oameni de știință cu echipamente performante, cu aparate GPS, metode de analiză ADN și 20 de puncte de fotografiere, pentru a asigura găsirea și urmărirea tigrilor. La ultima sesiune foto, care a durat câteva săptămâni, din punctele foto au putut fi fotografiați doar 5 tigri.

 

Interzis pentru localnici

 

WWF își consideră munca din Sumatra ca o realizare importantă, susținând că jungla din Tesso Nilo a fost salvată mulțumită unui „demers al departamentului pirotehnic”. În realitate, zona de conservare a crescut în timp ce pădurea din interiorul ei a devenit tot mai mică. Companii ca Asia Pacific Resources International, care au colaborat în trecut cu WWF, au tăiat păduri virgine, spune Sunarto.

 

Colegul său, Ruswantu, organizează în mod constant în parc tururi pentru eco-turiști, călare pe elefanți dresați. Zona este interzisă pentru localnici și unitățile anti-vânătoare ilegală finanțate de germani asigură faptul că localnicii rămân în afara limitelor acestei cone. „WWF este șeful aici, și asta este o problemă”, spune Bahri, care deține un mic magazin și locuiește în satul de lângă intrarea în parc. Nimeni nu știe unde sunt granițele. „Aveam mici câmpuri cu arbori de cauciuc și dintr-odată nu mai avem voie să mergem acolo”.

 

Feri, un activist de mediu, numește această formă de conservare „rasistă și neocolonialistă” și notează: „Niciodată aici nu a existat pădure fără oameni.” Potrivit lui Feri, mii de mici ferme au fost alungate afară din Tesso Nilo, și cu toate acestea numărul animalelor sălbatice a scăzut de când au sosit conservaționiștii. „Tesso Nilo nu este un caz izolat”, mai spune el.

 

„Conservare” pentru Bogații Europei și ai Americii

 

John Hanks, încă un membru al grupului de apropiați, este coordonatorul uriașelor parcuri naturale cross-border din Africa. Proiectele se numesc Parcurile Păcii, dar, în ciuda numelui, au cauzat foarte multe conflicte. Guvernul german a donat aproximativ 200.000 de euro la WWF pentru așa-numitele dialoguri despre Parcurile Păcii în Africa de Sud. Unul dintre rezultate a fost că a fost nevoie de coridoare pentru Parcurile Păcii, dar și de strămutarea rezidenților locali, care s-au revoltat.

 

Agenția germană de dezvoltare KfW este pregătită să contribuie cu 20 de milioane de euro pentru construirea unor coridoare noi la parcul național Kaza, un alt proiect WWF. „Pentru fiecare euro de la WWF, cel puțin încă 5 sunt dați de la guvern”, estimează Martina Fleckenstein de la WWF.

 

Se pare că organizația are o influență politică enormă.

 

Vânatul este acum permis în noile parcuri uriașe. Regele spaniol, Juan Carlos, de exemplu, a apărut recent la știri după ce și-a rupt șoldul în timp ce vâna elefanți în Botswana. Juan Carlos este președintele onorific al WWF Spania, ceea ce este strigător la cel din multe puncte de vedere. Doar în Namibia, WWF a permis vânătoarea pentru trofeu în 38 de arii de conservare.

 

Bogații Europei și ai Americii se pot comporta ca în plină perioadă colonialistă. Le este permis să împuște elefanți, bizoni, leoparzi, lei, girafe și zebre și pot chiar să își mânjească fețele cu sângele animalelor pe care le-au omorât, așa cum se făcea pe vremuri. Un purtător de cuvânt al WWF ia apărarea acestei practici, spunând că au fost stabilite cote și că acțiunile de „vânătoare regulată” pot contribui la conservare.

 

 

 

Seria completă DER SPIEGEL disponibilă la aderesele:

http://www.spiegel.de/international/world/wwf-helps-industry-more-than-environment-a-835712.html

http://www.spiegel.de/international/world/wwf-helps-industry-more-than-environment-a-835712-2.html

http://www.spiegel.de/international/world/wwf-helps-industry-more-than-environment-a-835712-3.html

DER SPIEGEL: THE REFUGEES OF NATURE CONSERVATION

Published at: 20.12.2016| Comments
 
DER SPIEGEL: REFUGIAŢII CONSERVĂRII NATURII

The “wilderness” wanted by Conservation Carpathia in the Făgăraș Mountains

Of Tigers and People

In the early 1970s, with the help of a large donation, it convinced the Indian government under then Prime Minister Indira Gandhi to identify protected areas for the threatened big cats. According to Indian estimates, there were more than 4,000 tigers living in the country at the time. Today that number has dwindled to 1,700. Nevertheless, the WWF sees the Indian tiger program as a success. Without its efforts, says a spokesman, India's tigers could "quite possibly be extinct by now."

Less widely publicized is the fact that people were displaced to achieve this success. Villages were "resettled, but not against their will," says Claude Martin, a Swiss national who was general director of WWF International from 1993 to 2005. "We were always convinced that this issue was handled properly." But there are even doubts about that.

About 300,000 families had to leave their homes to create a conservation zone for wild animals, writes Mark Dowie in his book "Conservation Refugees." According to Dowie, the displacement was the result of a concept called "fortress conservation," which the WWF has always proclaimed as one of its policies. There is no room for human beings in these conservation zones, writes Dowie. The WWF says that it is opposed to forced relocation. But Bernhard Grzimek, a German TV zoologist and long-standing member of the WWF board of directors, also advocated the concept of national parks with no human presence in them.

Conservation Refugees

The Swiss founders and the German zoologist were united by a mixture of conservation and neo-colonialism. This legacy also includes the forced displacement of the Massai nomads from the Serengeti.

Experts estimate that in Africa alone, conservation efforts have created 14 million "conservation refugees" since the colonial era. In this model, some of the indigenous people, if they were lucky enough, could work as park wardens, preventing their relatives from entering the protected zones.

The Tesso Nilo National Park is one of those typical conservation zones promoted by the WWF. Martina Fleckenstein describes it as "a successful project for protecting tigers and elephants." The area is in the heart of the Indonesian island of Sumatra. The WWF office in the city of Pekanbaru manages the project.

"Save His Habitat," reads a German tiger poster in the Pekanbaru office, which is funded with German WWF money. German TV talk show host Sandra Maischberger conducted a campaign to raise money for the last 500 Sumatra tigers. Many of them supposedly live in the Tesso Nilo, only a few hours from the WWF office.

Sunarto is a biologist who has long worked as a tiger researcher in the Tesso Nilo. But he has never seen a tiger there. "Tiger density is very low here, because of human economic activity," says Sunarto, who like some Indonesians goes by only one name. He also points out that there are still some woodland clearing concessions within the conservation area.

To enable them to track down tigers, the WWF has provided the scientists with high-tech measuring equipment, including GPS devices, DNA analysis methods for tiger dung and 20 photo traps. During the last photography shoot, which lasted several weeks, the traps only photographed five tigers.

Off-Limits for Locals

The WWF sees its work in Sumatra as an important achievement, arguing that the rainforest in the Tesso Nilo was successfully saved as a result of a "fire department approach." In reality, the conservation zone has grown while the forest inside has become smaller. Companies like Asia Pacific Resources International, with which the WWF previously had a cooperative arrangement, cut down the virgin forest, says Sunarto.

His colleague Ruswantu takes affluent eco-tourists on tours of the park on the backs of tamed elephants. The area is off-limits for the locals, and anti-poaching units funded by the Germans make sure that they stay out. "The WWF is in charge here, and that's a problem," says Bahri, who owns a tiny shop and lives in a village near the entrance to the park. No one knows where the borders are, he says. "We used to have small fields of rubber trees, and suddenly we were no longer allowed to go there."

Feri, an environmental activist, calls this form of conservation "racist and neocolonial," and notes: "There has never been forest without people here." According to Feri, thousands of small farms were driven out of the Tesso Nilo, and yet the number of wild animals has actually declined since the conservationists arrived. "Tesso Nilo is not an isolated case," he says.

Conservation” for the Rich People of Europe and America

John Hanks, still a member of the board of trustees, is in charge of giant cross-border nature parks in Africa today. The projects are called Peace Parks, and yet they are responsible for a great deal of strife. The German government donated about €200,000 to the WWF for so-called Peace Park dialogues in South Africa. One of the outcomes was that corridors were necessary for the Peace Parks -- as was the relocation of local residents, who are putting up a fight.

Germany's KfW development agency is even prepared to contribute €20 million for new corridors at the Kaza national park, another major WWF project. "For each euro from the WWF, at least five more are provided by governments," estimates WWF's Martina Fleckenstein. The organization seems to have enormous political influence.

Hunting is now permitted in the massive new parks. Spanish King Juan Carlos, for example, was recently in the news after he broke his hip while hunting elephants in Botswana. Juan Carlos is the honorary president of WWF Spain, which many find outrageous. In Namibia alone, the WWF has permitted trophy hunting in 38 conservation areas.

Rich Europeans or Americans are allowed to behave as if the colonial period had never ended. They are allowed to shoot elephants, buffalo, leopards, lions, giraffes and zebras, and they can even smear the blood of the dead animals onto their faces, in accordance with an old custom. A WWF spokesman defends this practice, saying that quotas have been established, and that the proceeds from this "regulated hunting" can contribute to conservation.

Read the complete series DER SPIEGEL at:

http://www.spiegel.de/international/world/wwf-helps-industry-more-than-environment-a-835712.html

http://www.spiegel.de/international/world/wwf-helps-industry-more-than-environment-a-835712-2.html

http://www.spiegel.de/international/world/wwf-helps-industry-more-than-environment-a-835712-3.html

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Top