Deturnarea retrocedărilor de către clasa politică a dus la învrăjbirea românilor

Românii au început să creadă că ideea retrocedării proprietăţilor a apărut din interesele meschine ale politicienilor de a-i zeciui şi jecmăni ulterior pe foştii proprietari. Însă, retrocedarea, aşa greu cum s-a născut şi aşa cum ar trebui să se înfăţişeze astăzi, a izvorât din nevoi economico-sociale şi naţionale, consfiinţind şi ducând la ultimele sale consecinţe o normă de drept dictată de conştiinţa naţională: repararea crimelor regimului comunist.

Coruperea sistemului administrativ de restituire a proprietăţilor a dat prilejul acaparării pământului, cu precădere, tocmai de către cei care au contribuit cel mai mult la decăderea societăţii româneşti: politicienii.

Pădurile, păşunile, terenurile agricole nu mai pot fi considerate o rentă pentru clientela partidelor politice, pentru o categorie de cetăţeni care au cu totul altă ocupaţie decât cultura pământului, respectiv traficul de teritoriu.

O revoltă morală a cuprins satele noastre, întreaga societate, astfel încât acum majoritatea românilor au ajuns să privească cu suspiciune chiar ideea de restitutio in integrum.

Societăţi de investiţii, intermediari şi procuratori, structuraţi în reţele de crimă organizată, cu încălcarea prevederilor legale, se instalează ca un „cui al lui Pepelea” în gospodăria locală a satelor de munte, astfel încât se desfiinţează componenţa de omogenitate socială a proprietăţii. Astfel, s-a ajuns ca societăţile şi speculanţii satelor să imprime obştilor şi composesoratelor un caracter mercantil, de stoarcere a veniturilor momentane prin distrugerea pădurilor colectivităţilor în dauna generaţiilor viitoare.

În ciuda numeroaselor sesizări, Parlamentul nu a avut nicio reacţie legislativă pentru protecţia interesului naţional; mai mult, s-au gasit printre ei numeroase „cozi de topor” care au avut iniţiative legislative prin care să se vândă ceea ce niciodată nu a fost de vânzare: comunităţile istorice de proprietari.

De 24 de ani, peste dreptul de proprietate forestier, privat sau de stat, s-a instaurat omul politic ca jupân al pădurilor, care şi-a arogat posibilitatea ca, după voinţa sa, să le conserve sau să le distrugă, conform unui principiu aplicat în toată economia: o naţiune e stăpână să perfecţioneze sau să deterioreze ţara în care trăieşte!

De 24 de ani nimeni nu a avut curajul să ia măsuri drastice pentru ca personalul silvic să facă mai multă administraţie şi mai puţină politică. Proprietarii de păduri şi păşuni din România solicită măsuri determinante pentru ca politica să dispară din sectorul silvic, din activitatea de retrocedare, iar pădurile să fie cruţate, bine administrate şi să se facă dreptate tuturor.

Conform statisticilor oficiale din anii 1922, 1934 sau 1938, proprietatea forestieră a Statului Român era de aproape 2 milioane de hectare pădure (1.853.776 ha în 1922, 1.979.039 ha în 1934, 1.875.690 ha în 1938 – 1.979.039 ha împreună cu golurile de munte, poienile şi terenurile neproductive). La 31.12.2013 proprietatea publică a Statului Romând însuma 3.227.907 ha teren forestier. Mai sunt de retrocedat peste 1.200.000 hectare teren forestier, suprafaţă care reclamă şi justifică o regândire fundamentală a procedurilor de finalizare a retrocedărilor.

Retrocedarea pădurilor, păşunilor, terenurilor agricole trebuie să ajungă la recreerea drepturilor individuale, care sunt chiagul oricărei asociaţii durabile, agricole sau forestiere.

Reconstituirea dreptului de proprietate trebuie să fie integrată economic, adică cel căruia i se retrocedează pădurea trebuie să aibă posibilitatea de a-şi valorifica, în mod legal, produsele terenului forestier.

Prin retrocedare nu numai că nu trebuie micşorată producţia, balanţa economică a ţării, ci dimpotrivă, asigurată şi potenţată, orice reformă fiind fatal condamnată dacă prin ea societatea se pune în deficit.

Este momentul ca legiuitorul să încerce să rezolve punctul nodal al problemei retrocedării: procedura administrativă de soluţionare a cererilor trebuie modificată, componenţa comisiilor trebuie modificată şi ea, astfel încât nu politicul să decidă soarta proprietarilor şi a proprietăţii.

Până în 1945 comisiile de reformă agrară erau conduse de judecători. Eficienţa acestor comisii conduse de judecători a fost demonstrată statistic: din 1921 până în 1926, în şase ani, au fost expropriate 6.055.864 hectare, au fost împroprietăriţi 1.368.978 săteni cu 3.629.809 hectare, suprafaţa de 2.426.055 hectare fiind afectată izlazurilor şi pădurilor comunale, în completarea păşunilor şi pădurilor composesorale.

Pentru finalizarea retrocedărilor judecătorii specializaţi în fond funciar vor trebui detaşaţi pentru a conduce şi a tranşa problemele – formarea profesională şi moralitatea magistratului sunt, cel puţin pentru proprietari, garanţii incomparabile cu „neutralitatea” omului politic.

Consolidarea democraţiei, pe lângă independenţa justiţiei, trebuie să ducă neapărat şi la recunoaşterea unui alt element fundamental pe care Statul Român trebuie să se sprijine: proprietatea privată.

Din acest proprietar – producător de bogăţie în familie, în comunitatea locală, plătitor de impozite, izvor de împrospătare a clasei politice – o politică de stat chibzuită ar trebui să-l facă miezul prosperităţii naţionale.

FEDERAŢIA PROPRIETARILOR DE PĂDURI ŞI PĂŞUNI DIN ROMÂNIA – NOSTRA SILVA

FRAUDULENT RETROCESSIONS MADE BY POLITICAL CLASS LED TO THE EMBITTERMENT OF ROMANIANS

Romanians have come to believe that the idea of retrocession has come from petty interests of politicians to tithe on former owners. But, retrocession, as difficultly as it appeared and as it should be today, came out of national economic-social needs, trying to repair communist crimes.

The corruption in the administrative system of forest retrocession allowed seizing land especially by those who contributed the most to the decay of Romanian society: politicians.

Forests, pastures, agricultural lands can no longer be considered an allowance for political party clients, a category of citizens having totally different interests than land cultivation: land traffic.

A moral revolt has spread among the people from our villages and the entire society, so that most Romanians have grown suspicious of the idea of restitutio in integrum.

Investment societies, mediators and procurators, all gathered in organized crime networks, are some kind of pain in the neck to the local household of mountain villages, leading to the disappearance of social homogeneity. Thus, societies and speculators have come to imprint a mercantile spirit to traditional communities and compossessorates, of getting momentary income by destroying collectivity, prejudicing future generations.

Despite numerous notifications, the Parliament has taken no legal action to protect national interest; moreover, enough morons were found having legal initiatives for selling that which was never for sale: historical owners communities.

 

In the last 24 years, above the right to forest property, private or state, was instated the politician, as master of the forests, who took the liberty of conserving or destroying them, by a principle applied in all economy: a nation is free to perfect or destroy the land it lives in!

 

In the last 24 years, nobody had the courage to take drastic action so that forestry employees do more administration and less politics. Forest and pasture owners in Romania demand serious measures so that politics vanishes from the forestry sector, from retrocessions, and that forests be saved and rightfully administrated.

 

According to official statistics from the years 1922, 1934 or 1938, the forest property of the Romanian State reached 2 milion hectares of forests (1,853,776 ha in 1922, 1,979,039 ha in 1934, 1,875,690 ha in 1938 – 1,979,039 ha together with mountain rocky areas, clearings and unproductive lands). By 31.12.2013, the public property of the Romanian State gathered 3,277,907 ha forest land. There are still over 1,200,000 ha of forest land to be retrocessed, a surface big enough to reclaim and justify a fundamental rethinking of the retrocession procedures.

 

Retrocession of forests, pastures, agricultural lands needs to recreate individual rights, the nucleus of any durable agricultural or forestry association.

Reconstitution of the right to property needs to be integrated economically, so that the one who wins his forest back has the legal right to capitalize the products of his forest land.

Retrocession must not decrease production, the economical balance of the country, but on the contrary, it must ensure and support production, as any reform should be drastically condemned if it causes shortage to society.

It is time that the legislators finally solve the problem of retrocession: the administrative procedures of solving retrocession requests must be changed, the commissions must also be changed, so that politicians no longer decide the faith of owners and property.

Until 1945, commissions for agricultural reform were led by judges. The efficiency of these commisions led by judges was proved statistically: from 1921 to 1926, in six years, 6,055,864 ha were expropriated, 1,368,978 villagers were landed with 3,629,809 ha, while the surface of 2,426,055 ha were affected to grassland, community forests, completing compossessorate forests and pastures.

For finishing retrocession, judges specialized in agricultural real estate would be detached for leading and solving problems – the professional skills and morals of the magistrate being, at least for the owners, far better guarantees that the “neutrality”of politicians.

Reinforcement of democracy, besides independence of justice, should lead to another fundamental element that the Romanian State needs to lean on: private property.

Out of this owner – producing prosperity within the family, local community, tax paying, source of refreshment for politicians – a responsible state policy should make a nucleus of national prosperity.

 

THE FEDERATION OF FOREST AND PASTURE OWNERS IN ROMANIA – NOSTRA SILVA